campinginromania

campinginromania

Camping Tantava – Giurgiu locatie off camping

Camping Tantava pentru iubitorii de locatii off camping va prezentam locatia din padurea Tantava, judet Giurgiu. Tantava este o localitate in judetul Giurgiu din cadrul comunei Gradinari, din regiunea Muntenia. Vecinii sunt: Darvari (Est), Padurea Mihai Voda (Nord), Comuna Grădinari (Sud), Ogrezeni (Vest), iar coordonatele GPS ale locului de campare sunt 44°24’6″N 25°48’56″E

O locatie frumoasa destul de aproape de Bucuresti, de la stadionul Steaua sunt fix 20 km pana la locul de campare. Locurile de campare sunt intr-o liziera de padure compusa in principal din salcami la care se adauga cativa nuci, corcodusi, tufe de soc si de trandafir salbatic(maces). Este un teren privat cu limitarea accesului, si selectarea clientilor.

De la drumul ce leaga Tantava de Gradinari si pana la locatie este un drum de macadam batatorit de camioanele care cara balastru. Pot intra lejer 7-8 rulote, cu masini cu tot, este amenajat loc pentru foc, gratar si intre pomi este un loc ideal pentru pus masa la umbra.

Avantaje camping Tantava

  • padure, umbra
  • verdeata multa

Dezavantaje

  • in timpul saptamanii, zgomotul camioanelor de la balastiera

Locatia este fara apa, fara curent, fara toalete, este total off-camping, asadar trebuie sa va luati de acasa apa, generator sau baterie , saci de gunoi. In cazul in care ramaneti fara apa , aceasta se poate lua de la balastiera din zona.

Daca se doreste campare si in timpul saptamanii, e posibil ca pe timpul zilei cam de cand se lumineaza si pana seara sa deranjere camioanele care trec cu si dispre balastiera cu nisip/pietris. Noi am fost in locatie vineri dupa amiaza si pana duminica dupa masa am auzit doar sambata dimineata vreo 2-3 ore camioanele. In rest este un loc placut in natura, este o padure linistita cu loc pentru campat, gratar si loc de joaca pentru copii (adica intindere de iarba si copacii caci nu este nimic amenajat).

In zona se poate pescui in baltile amenajate , balti care sunt cu plata.

Update octombrie 2016: balastiera nu mai functioneaza, deci zgomotul a disparut.

Postari din aceeasi categorie